blogărilă

Vacanţa prin munţi

2010-08-29T13:46:00.000-07:00

Salutare!
Sunt într-o scurtă vizită pe aici!
Vă las câteva imagini să vă faceţi o idee pe unde a dispărut Blogărilă!
Vă pup!

click: poze

Impozit pe lungime şi grosime

2010-07-30T12:41:00.000-07:00

Au apărut cică încă ceva legi noi cu impozite pe drepturile de autor. Adică ne iau bani şi pe aberaţiile pe care ni le kcă capul.

Cât de penibil sună "IMPOZITUL PE VENITURI DIN DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ"?

Băi nu mai scrieţi nimic... ca ne iau aştia banii. Inchide-ţi blogurile. Ferestrele. Uşile. Nu mai respiraţi. Aerul e scump.
Plm de ţară de kkt... de fapt ţara e faină, păcat că e locuită.

Trăim o versiune proastă a visului american...

2010-07-29T09:41:00.000-07:00

Trăim pe undeva prin anii '60, într-o Americă rebelă, pe un drum fără sfârşit, în mijlocul deşertului, într-o maşină veche şi urâtă, cu o americancă beată, proasă şi cu un tatuaj cu Betty Boop pe umăr.
Suntem nişte tâmpiţi.
Am plecat.
La pescuit.
Vă las cu Jimi.
Pa.

Neosexualul este visul oricărei femei. punct.

2010-07-29T07:00:00.000-07:00

Am primit o ştire în mail de la 9AM despre bărbaţii din ziua de azi. Băi deci nu mai suport. Toate femeile din ţara asta de cacao îi vor pe Pitt, DiCaprio şi Bond, şi mai fac şi o ştire naţională din asta. Orice bărbaţi sub standardele astea hollywoodiene sunt deja consideraţi bădărani inapţi.
Eu le doresc mult succes. Când o să se compare şi ele cu Angeline şi Pamele, le dau dreptul să mă critice, pe mine şi tot restul de masculi (ce a mai rămas din noi) din ţara asta.
Până atunci tot Mărie, ţaţă Leana şi Florica rămân în ţara asta de agricultori. Destinaţiile vor rămâne aceleaşi, bordurile si cluburile "de lux" din Spania şi Italia. Aşa că gura mică şi joc de glezne!
De unde dracu atâta dorinţă de emancipare peste noapte? Băi vedeţi că e sezonul de sapă la cartofi şi porumb! Toate domniţele sunt în vacanţă la ţară unde se mândresc cu noile accesorii cumpărate de la Zara, poate-poate vine Ion de la coasă şi le vede bling-bling-urile.
"Tu Florică, eşti degeaba tu dacă n-ai jeantă de la Luiz Vitonu! Mă duc mâne la Temeşvar să-mi iau accesorii tuuu! Să vezi ce faini îs acolo baeţii aşa bronzaţi şi finuţi, toţi arabi faini din Caracal Cabul sau din Craiovas Abi, nu ca Vasile şi Ion aştia tuuuu..."

Ştirea aici.

Un comentariu interesant la ştire:

"Să faci o femeie fericită este uşor...
Trebuie să-i fii doar...
1. Prieten
2. Partener
3. Iubit
4. Frate
5. Tata
6. Profesor
7. Educator
8. Bucatar
9. Mecanic
10. Instalator
11. Decorator
12. Stylist
13. Electrician
14. Sexolog
15. Ginecolog
16. Psiholog
17. Psihiatru
18. Terapeut
De asemenea, trebuie sa fii doar...
19. politicos
20. simpatic
21. in buna forma fizica
22. dragastos
23. atent
24. gentleman
25. inteligent
26. spontan
27. creativ
28. empatic
29. puternic
30. intelegator
31. tolerant
32. modest
33. ambitios
34. competent
35. curajos
36. hotarat
37. increzator
38. respectuos
39. devotat
40. pasional

si mai ales...

41. potent din punct de vedere financiar...

In acelasi timp, barbatul ar trebui...

a) sa nu fie gelos, dar nici dezinteresat;
b) sa se inteleaga bine cu familia sa, dar sa nu dea mai multa importanta familiei decat femeii;
c) sa-i lase liberate, dar sa se intereseze unde a fost si ce a facut ea;

Foarte important:

Sa nu-i uite data nasterii, data aniversarii inceputului relatiei, data aniversarii casatoriei, datele "zilelor" ei, data primului sarut, data nasterii matusii(lor) ei preferata(e), nepotilor ei preferati si/sau prietenilor/prietenelor ei preferati...

Din pacate, pana si respectarea intocmai a sfaturilor de mai sus nu
garanteaza o rata a succesului de 100%, caci femeia s-ar putea simti
stanjenita, stramtorata si plictisita de o viata prea ordonata si prea
perfecta si ar putea fugi cu primul labar pe care-l intalneste...

Si acum reversul medaliei:

Sa faci un barbat fericit este, dupa cum vom vedea, cu mult mai greu,
caci un barbat are nevoie de:
1. Sex
Si de:
2. Mancare.

Cele mai multe femei se simt bineinteles suprasolicitate de aceasta multitudine de pretentii absurde ale barbatilor...

Morala:
Convietuirea armonica dintre barbati si femei ar putea fi realizabila foarte usor, atata timp cat barbatii ar accepta compromisul de a-si ingradi un pic din pretentiile fara margini. Daca ei ar putea renunta la cateva dintre cerintele lor, pentru a echilibra balanta pretentiilor reciproce... "

futo man

2010-07-21T00:18:00.000-07:00

Într-un sat unguresc din Ardeal, vine un fotograf nou, cam...fără experienţa, care încadra aiurea pozele şi de cele mai multe ori la portrete, oamenilor nici nu li se vedeau ochii... Satul fiind micuţ, i s-a dus repede vestea... Într-o zi, vin la el două femei, mamă şi fiică,
ce voiau sa facă nişte portrete pentru trimis la neamurile din Ungaria... Femeia mai in vârstă zice:
- Bune ziua, domnu' foto! Venit noi la dumnevostre se foteţi la noi!... Acuma, pe mine foteţi în fund şi pe fata în píciore!... Da' ştiţi ce rughem la dumnevostre, domnu' foto?!... Foteţi la noi aşe, de se ne iese ochii, bine?

Spre Cârlig

2010-07-12T11:00:00.000-07:00

Imagine cu fish de pe Cinciş...nu, nu-s eu în poză. :)) Da peştele-i prins azi...Dedicaţie pentru În Cârlig!

Idee

2010-07-12T10:56:00.000-07:00

„Când eşti mulţumit să fii pur şi simplu tu însuţi şi să nu te compari cu ceilalţi, toţi te vor respecta.”

Lao-TZU

La Botu' Calului

2010-07-11T15:09:00.000-07:00

În seara asta am ales un local perfect pentru marea finală din mondiale, daaa...birtul de la colţul străzii. Mirosul de bere si tutun îmbibate în mochetă şi tavan, băutură moca, clientelă selectă, femei lipsă, ideal pentru un meci de talie mondială.
După cum îi spune şi numele, Botu ' Calului, aici era botul cailor, sau calului. Care cal? Ăla al căruţaşului, care venea să-şi bea tăria după o zi de lucru. Oricum va rămâne un mister ce caută un asemenea local în mijlocul unui oraş destul de mare.

Singurul lucru bun pe care l-am văzut în această finală a fost Morgan Freeman. Camerele au stat fixate pentru exact 3 secunde pe marele actor. Era şi el prezent acolo la meci, asta după ce a jucat rolul lui Nelson Mandela, în Invictus.

ps. Nu beau, nu fumez, nu sunt microbist. Botu Calului e închis de vreo 5 ani, probabil falimentat.

Gândeşte bine şi în stil...mare

2010-07-10T23:31:00.000-07:00

Mi-am amintit azi de "The Secret".

Cum poţi să-ţi impui să gândeşti pozitiv? Cum să-ţi modifici sentimentele? Dacă ceva mi-a stricat dispoziţia, gata, mă gândesc la regulile "The Secret" şi totul se rezolvă, totul va fi bine.
Băi aţi înnebunit? Cum dracu au spălat ăştia minţile câtorva milioane cu un nenorocit de documentar făcut pe idei pure? Aşa se crează un drum lin către ipocrizie, sau dacă insistăm mult pe subiect, de ce nu, psihopatie. O să fim o lume de psihopaţi care zâmbim în continuu, cu un suflet care emană o afectivitate falsă. Mulţi nu ar fi de acord cu mine, dar hai să gândim; de exemplu ai avea un accident de maşină, un prieten e rănit. Până aici simplu. Darrrr...nu trebuie să am gânduri negative, nu trebuie să fiu trist, oricum se puteam mai rău, totul va fi bine. Numai mie mi se pare că ceva nu e în regulă? Mi-am distrus maşina, am un prieten în spital, o amendă cât istoria, şi eu sunt fericit, deloc depresiv, îi zâmbesc poliţaiului, prietenilor şi familiei, nu am sentimente negative faţă de nimic. Totul va fi bineeeeee.... Emanănnn energieeee pozitivăăăă...USAAAAAAAA......
A mai apărut încă un lider spiritual al religiei "The Secret", Donald Trump. Am cumpărat de câţiva ani o carte, "Gândeşte bine şi în stil mare în viaţă şi în afaceri", de departe cea mai proastă investiţie. Pe scurt, aici miliardarul dă sfaturi din propria experienţă, despre cum trebuie gândit pozitiv în afaceri, ca să devenim bogaţi. După el, chiar şi cei mai săraci au şanse la fel de mari ca şi el. Nu ştiu de ce nimeni nu-i verifică la americanul ăsta CV-ul...simplu de observat că a avut o moştenire de peste 100 de mil. de dolari de la tat'su. În cazul lui e normal să gândeşti pozitiv...dă-mi 100 de mil să vezi cum îţi zâmbesc toată viaţa.

Cine n-are să-şi cumpere...

2010-07-10T12:35:00.000-07:00

Treaba e simplă, după cum spune şi vorba aia veche, cine nu are bătrâni să-şi cumpere, sau mai bine, cine are bătrâni să-i asculte; s-ar putea să te uimească ceea ce auzi. Nu înţeleg de ce nu mai avem răbdare să ascultăm, poate pentru că şi asta e o chestiune de disciplină a firii. Sau poate că pur şi simplu nu mai avem timp. Sau suntem prea "deştepţi", nu avem nevoie de ideile unor boşorogi cu zeci de ani de experienţe. Nicu are teoria lui, cum că bătrânii datorită neputinţei fizice stau şi gâdesc, iar noi cei tineri ne aruncăm nerăbdători cu capul înainte.
De ce nu mai e timp? Unde ne grăbim?
Gigi îşi ia bunicul de 80 de ani, mândru, la o primă plimbare cu maşina după primirea permisului; motor turat, scârţâieli din roţi, curbe bruscate. Pe faţa lui Moş Vasile nu se citea nici măcar o grimasă, senin, nu scoate nici un cuvânt. După vreo 10 minute de adrenalină, bunicul se întoarce către proaspătul şofer teribilist, şi cu un calm aproape "dureros": "Băi Gigele, ia spune-mi tu mie, unde ne grăbim mă?" Gigi ruşinat, simte vorba bunicului ca pe un trăznet. "Dacă ăsta de 80 de ani nu se grăbeşte niciunde, eu unde mă grăbesc mă?" Parchează şi îşi invită bunicul la o bere...

Bătrânul Elek este veteranul satului X din toate punctele de vedere, a împlinit o vârstă impresionantă, care se apropie de trei cifre şi este ultimul din generaţia de după Primul Război. Toată lumea îl salută, dau din cap, şi ridică mîna: "Servus Elek Baci!" Lucid, calculat, îi analizează din cap până-n picioare, le fixează privirea, dă odată din cap, ca un adevărat lider.
La o poveste pe banca din faţa casei, cu o expresie tristă pe faţă, arată cu degetul spre o casă părăsită de pe uliţă: "Uite, acolo m-am născut, aia-i casa părintească..."
Şi-a petrecut toată copilăria pe meleagurile alea, ştie fiecare loc, casă şi vecin. Povesteşte cu mândrie cum a terminat 10 clase, lucru greu de realizat în acea perioadă. Îi plăcea să se ducă cu vacile părinţilor pe câmp, unde mai întâlnea fetele din sat care adunau fânul. Le descrie cu lux de amănunte, fără să omită nimic, parcă totul s-a petrecut ieri.
A fost nevoit să părăsească meleagurile natale din cauza celui de-al Doilea Război, fiind destul de marcat de scurta perioadă de militar. Luptase pe mai multe fronturi, a pierdut mulţi camarazi. După întoarcerea din armată, îşi reface viaţa, îşi găseşte de lucru într-o primărie mare, se însoară la Baia Mare, are o fiică şi trăieşte o viaţă fericită la ţară. Îşi aminteşte detaliat aproape fiecare zi din lunga sa viaţă, astfel ajungând în postura de "consilier" al sătenilor.
Mă cheamă în casă, în biroul său, o încăpere mare, cu un birou în mijloc (evident mult mai ordonat decât al meu). Pe un perete se află o bibliotecă mare unde cărţile sunt organizate în două grupuri, unul cu scrieri în maghiară, unul pentru româneşti. Pe un alt perete sunt aşezate din tavan până-n podea hărţi topografice mari, foarte complicate, desenate de el, iar alături un dulap cu sute de dosare perfect aliniate. După câţiva zeci de ani lucraţi în primărie, batrânul a rămas singurul care ştie exact fiecare milimetru de proprietate din zonă, este un topograf perfecţionist, de modă veche. Îmi zice: "Hai să-ţi arăt! Dacă eu nu voi mai fi, nimeni nu va mai şti s-o facă." Alege o hartă, trage un ochi pe ea ca un explorator polar, face câteva zeci de calcule pe hârtie (urăşte calculatorul), îşi alege dintr-un sertar o ruletă textilă foarte mare şi mă cheamă să vedem terenurile. Nu vrea cu maşina, mergem pe jos să ne plimbăm. Nu puteam ţine pasul cu el pe drumul din pădure, bătrân tânăr vs tânăr sedentar. Îmi indică exact, cu o seriozitate sinistră, nişte petece de pământ, nu ştiu de ce, dar el a considerat informaţia vitală.
Pe drumul de întoarcere îmi povesteşte vesel, din nou, despre femeile pe care le-a cunoscut, despre viciile sale, fumatul, băutul şi distracţiile perioadei, lucruri care nu i-au afectat deloc sănatatea. Nu a fost bolnav aproape niciodată în viaţa sa.
Ajunşi din nou în casă, mă chemă într-o altă cameră. "Asta a fost camera lui nevastă-mea. Cea mai bună croitoreasă de aici, a venit cu mine din Baia Mare. A murit de paişpe ani. " În centru se afla o masă cu o maşină de cusut electrică. Pe un perete, un dulap cu caiete prăfuite. Alege un caiet şi mi-l arată. Era plin de schiţe cu rochii colorate, sute de modele. Nu ştia cum să facă să se păstreze mai bine caietele, iar eu m-am oferit sa mă ocup de asta.
Ieşim în curte, ne aşezăm pe bancă la poveşti. În spatele nostru, dintr-o gradiniţă, venea un miros parfumat de la zeci de tipuri diferite de trandafiri, foarte bine organizaţi pe rânduri. Un ciobănesc mioritic, Ben, vine şi se aşează umil la picioarele bătrânului. După câteva ore de schimburi de idei de la politică la sport şi'napoi, îmi iau rămas bun.
Adio.

Aşa...

2010-07-06T13:40:00.000-07:00

Şi mâine e o zi.

Alors on danse

2010-06-27T02:04:00.000-07:00

Încă un hit de vară loveşte radiourile si cluburile de pe continent, defapt pe continent demult, în ţară acum.
Prima dată când am auzit-o părea o nouă creaţie de mare dj industrial, asta până când am văzut videoclipul. Apărea acolo un tânăr de culoare, de-o vârstă cu mine, Stromae, pe numele său real Paul van Haver. Încă de la 15 ani compunea, mixa şi cânta în diferite genuri de la rap la electro, fiind inclus în trupa "Suspicion".
Ceea ce m-a impresionat, faţă de alte "cântări" de gen, este felul în care prezintă hit-ului încă de la primele sunete, în cadrul unei "lecţii" cu Stromae, în faţa unui mic public ca de cafenea.

Acasă...

2010-06-25T15:31:00.000-07:00

Ieri mi-am dovedit încă o dată că sunt imprevizibil, până şi pentru mine. Spontaneitatea asta am dezvoltat-o de câţiva ani încoace... nu stiu exact de ce, dar a apărut. De exemplu, sunt cu nişte prieteni la masă, ma ridic, salut şi plec fără motiv sau obiectiv; stăteam în vechea chirie, brusc îmi fac bagajele, într-o oră am găsit o nouă chirie, în 2 ore eram deja mutat. Bineînţeles toată lumea se şochează în jurul meu. Probabil subconştientul meu se plictiseşte sau se alertează şi i-a decizii fără să mă consulte, dar asta deja aparţine de sfera patologiei psihologice.
Ieri "şedeam blând" ca ardeleanu' la un film, în mica mea garsonieră din Cluj, după o zi de examene ciudate ca de obicei, uşor marcat după sesiunea asta de vară. Mi-a trecut brusc prin imaginaţie un băţ de pescuit.

Mă uit la ceas, şapte făr' un sfert. Sar în picioare, arunc câteva haine şi laptopul în rucsac, direcţia? straţia de troleu, autogară, Hunedoara.
De ce m-am hotărât, pregătit şi deplasat în 40 de minute spre casă la simpla imagine a unui băţ? Nu stiu nici asta...dar ziua de astăzi am petrecut-o la pescuit. Ăsta e un nou hobby, pe care l-am descoperit destul de recent. Mă relaxează, stau în natură, nu mă deranjează nimeni în timpul "muncii" şi mai prind şi câte un peşte, cât de mic o fi el.
Oricum, înafară de pescuit, mă atrage şi locul în sine. E un lac, Cinciş, destul de mare, la vreo 10 de km de oraş. Am crescut pe malul lui şi în decursul copilărie am auzit tot felul de legende despre "lacul blestemat". Am găsit şi un articol destul de interesant despre el:

"In urma cu 45 de ani, autoritatile hunedorene stramutau satul Cincis pentru a amenaja un lac de acumulare. Peste 150 de familii au fost obligate sa-si paraseasca atunci casele. Iar cand apele au inceput sa acopere satul, doua biserici au cazut 'prada' noului lac. Cu cimitire cu tot. In scurt timp, satenii au inceput sa observe fenomene ciudate in zona." Continuare...

Mă dor ochii...

2010-06-24T08:04:00.000-07:00

Nu am mai deschis televizorul de luni de zile...Ochii mei încetează să mai funcţioneze când jumătate din posturile de pe telecomandă sunt OTV-sciene şi pe orice număr apăs apare câte un miniDiaconescu.

DAAA!!!! EU! RECUNOSC! eu am luat-o pe ELODIA! toate dispărutele şi coloratele sunt la mine! Acum dispari din televizor!

Noroc cu cartoon network...

Câinii ardeleni

2010-06-23T16:33:00.000-07:00

Cum latră câinii ardeleni?

Nooo dacă-i musai..... Hammm...

:)) Am găsit remarca ardelenească pe inpanamea.ro
Şi câinele ideal ardelean e Bassett Hound-ul. Clarrrrrrrrr.
Click: Bad to the boneeee!

Încă o idee...

2010-06-23T14:10:00.000-07:00

Nu înţeleg de ce, dar atunci când am cel mai mult de învăţat îmi trec prin bibilică tot felul de idei care mai de care mai radicale sau extravagante. Şi in ultima vreme am excelat la subiectul idei, deci învăţat...mai puţin. Sau oare mintea mea ciudată îmi dă semne că nu fac bine ceea ce fac, că pot mai mult decât să "tocesc" o carte medicală săptămâni întregi?

Nu ştiu exact cum stă treaba cu învăţatul ăsta nici după 17 ani de şcoli, oricum funcţionez doar în acest singur mod, cartea în faţă, pixul în mână, Cola şi spor la treabă. Ţin minte detaliile până la examen, atât.
Aşa suntem obişnuiţi de mici în acest sistem de învăţământ care încă se mai simte destul de comunist. Acumulăm informaţii inutile "pe bandă" ca nişte roboţei cuminţi după care le uităm la fel de repede. Asta e orice, numai învăţat nu.

Un extraordinar profesor de fizică din liceu spunea că omul învaţă în fiecare zi informaţii infinite şi că fizica, de exemplu, este o materie cunoscută în detaliu de fiecare om indiferent de pregătire, doar ca trebuie să înţelegem cum să o explicăm şi aplicăm.

Mi-a luat ceva timp să înţeleg de ce studiile la o şcoală din străinătate pot costa sute de mii de dolari. Probabil pentru că acolo se pune accent pe om si pe practică, adică "pe fapte, nu pe vorbe", pe adevărata valoare intelectuală, pe ce ai studiat şi aplicat, nu doar pe ce ai citit azi noapte. Noi, studenţii românii, suntem foarte buni la "poveşti", pentru asta ne pregăteşte şcoala. Zeci de cursuri săptămânale, câte un stagiu practic la care te uiţi pe pereţi. Asta e reţeta magică care se urmează încă din primele zile de şcoală, după care ţi se aplică în frunte o mândră diplomă şi eşti trimis in viaţa reală, cu situaţii reale unde nici o greşeală nu se iartă.
De exemplu, un pacient care se prezintă la stomatolog nu va fi niciodată interesat de profundele cursuri de sport, management, oftamologie, medicină internă, endocrinologie, TBC, bioetica, etc. studiate de către medicul său, el vrea doar să-i dispară durerea şi un dinte sănătos. De ce nu putem să ne limităm la ceea ce e util şi important? Nu ştiu exact, poate pentru că aşa e românul, are imprimată ideea rămasă dinainte de '89 că fiecare trebuie să câştige o pâine, inclusiv "căpuşele" universitare.

Pentru a avea succes în orice, avem nevoie de cât mai multă practică susţinută de teorii clare si precise. Cum credeţi că au fost create cărţile pe care le tocim in fiecare sesiune? După zeci de ani de studiu practic asupra unui singur subiect, se crează maestrul domeniului respectiv, care consideră la un moment dat că este timpul să teoretizeze cunoştinţele sale. După, trânteşte informaţia în braţele studentului, care e nevoit să memoreze şi să recite (la propriu) munca şi informaţiile acumulate în ani de zile de către mentorul său.

Cred că am lăsat aici destule idei întortocheate...e timpul să mă întorc la cartea mea. Activităţile şi situaţiile prin care trec zilnic de câţiva ani încoace m-au făcut să uit de scopul principal pentru care sunt aici in Cluj, la facultatea asta, a, da, stomatologia, interesant...
Noapte bună

Raliu în weekend la Cluj

2010-06-23T07:31:00.000-07:00

În acest sfârşit de săptămână Clujul susţine o nouă etapă din campionatul ăsta naţional de raliuri. Ce-i şi cu raliurile astea? Mulţi dintre români habar nu au că există măcar un campionat de acest gen în ţară. Cine-i de vină? Media? Organizatorii? Lipsa de bani? Proasta pregătire? Lipsa de spectacol? Sau toate combinate şi acoperite de proasta evoluţie a piloţilor din campionat?... Nu am un răspuns clar, dar ca şi majoritatea evenimentelor organizate în ţară, it sucks.
De o săptămână sunt prin Cluj, nici un afiş nu mi-a sărit în ochi, nici un fluturaş, nimic care să dea de înţeles că se întâmplă ceva în weekend. Am avut destule colaborări în domeniu şi ştiu despre ce e vorba, indiferenţa face victime, ca peste tot în ţară.
Nu mai contează...fie ca cel mai bun să câştige!

Aici am dat peste cel mai cunoscut filmuleţ rallyistic, protagonist Ari Vatanen:

Mai multe informaţii pe rallymax.ro

Noica şi "şcoala" lui

2010-06-23T04:07:00.000-07:00

De câteva zile trag cu ochiul prin micul Jurnal Filozofic a lui Noica, plin de "adevăruri absolute" pe gustul meu. Nu ştiu exact de ce am cumpărat cărticica asta, probabil la insistenţele unei foste colege de la Filozofie: "Bă vezi ce tare-i ăsta!", da, este chiar "tare", vorbeşte pe "limba mea", simplu, exact, nu dezvoltă filozofic ideile la infinit.

Avea ce avea omul ăsta şi cu sistemul de învăţământ, probabil si din motivul prea multor ani petrecuţi prin şcoli naţionale si internaţionale. Din cauza asta a dat naştere "şcolii" filozofice de la Păltiniş (mai multe detalii in Jurnalul de la Păltiniş a lui Liiceanu, în imagine cabana din Păltiniş).
Ideile lui cu privire la o Şcoală ideală sunt simple la prima vedere. Am lăsat şi în postul trecut câteva rânduri din Jurnal. Am mai găsit câteva idei în care mă încadrez şi eu, cel puţin ca limită de vârstă.

"Aştept la Şcoală pe tânărul timid. Există ceva nepreţuit în timiditate: păstrează. Mai ales la popoarele care se maturizează uşor, cum sunt popoarele acestea- latine dacă vreţi, timiditatea e un factor educativ fără pereche. Esenţialul e să prelungeşti tinereţea; cu orice mijloace, deci chiar prin timiditate. Căci toate "animalele superioare" au o tinereţe lungă. (Asta o ştiu sigur din biologie)
De aci lupta dintre învăţătorul adevărat şi părinte. Profesorii obişnuiţi conspiră cu părinţii în a maturiza pe tânăr; în a-i da cunoştinţele necesare -spun ei-, în a-l pregăti pentru viaţă, spun ceilalţi. Atunci intervine învăţătorul. Tânărul nu ştie să se apere singur, să-şi apere singur ce are mai bun: propria sa tinereţe; căci chiar în el sunt unele îndemnuri, ispite, instincte pur şi simplu, care îl trimit la maturitate. Şi totuşi în inima lui stăruie o nostalgie de calitate: el caută ucenicia, caută învăţatorul.
O, ce lucruri frumoase se petrec acum, între 20 şi 25 de ani! Părinţii îi dau brânci în viaţă; profesorii îi eliberează diplome; lumea înconjurătore îi deschide porţile; instincte de afirmare îi dau ghes. Şi el? El şovăie încă. Dar e clar, spun ei: uite aci un post, uite aci o partidă, uite dincoace o încadrare posibilă. Ce mai aştepţi? Nu, el aşteaptă. Ceva aşteaptă în el. Ceva întârzie în el. Ferice de cei care, în clipa aceea de cumpănă, întâlnesc un mare întârzietor!"
C. Noica, Jurnal Filozofic
"Şcoala. Şcoala asta. Nu ştiu dacă am s-o fac vreodată. Dar mi-ar plăcea ca la sfârşitul vieţii să pot spune: nici nu am făcut altceva."
Aici puteţi găsi mai multe citate scurte din operele lui C. Noica

O şcoală perfectă, o viaţă ideală...tabu?

2010-06-22T15:01:00.000-07:00

"Visez la o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind ,nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi le dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară si pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au si ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitorii dintre ei si ei înşişi. (Dar nici asta nu trebuie să le fie spus)"

"Gândul Şcolii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. De aceea nici nu trebuie lecţii. Chiar unui om care te întreabă, nu ai nevoie să-i dai "lecţii". O carte pe care o scoţi din bibliotecă, un "Preludiu" de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală sunt mult mai educative decât o lecţie. Oamenii aceia tineri văd ca vrei să încorporezi o idee şi încep să încorporeze şi ei una (Poate "gandul unic", de care vorbea Pârvan).
Cred că şcoala asta trebuie refăcută."
(Constantin Noica, "Jurnal Filozofic")

Azi ar trebui să învăţ

2010-06-22T11:29:00.000-07:00

Azi ar trebui să învăţ. La morfopatologie (să dezvăluim că Blogărilă e student şi la medicină).
Da, e una dintre acele materii care te lovesc, te lasă să îţi revii, îţi dă speranţe, după care te doboară iar.
Când am deschis Precis-ul (cartea-curs a materiei), mi-am amintit fără sa vreau de autor:

"Ce face morfopatu' ăsta mă ?" a fost una dintre interogaţiile de început ale profesorului Florescu, punând un accent greu si grav, cu o voce de comandant militar care scoate studentul din orice stare de somnolenţă matinală.
Până la întâlnirea din anul III cu profesorul Petre Florescu orice studenti din generaţia mea au recunoscut că medicina de Cluj era floare la ureche...
Prima zi pe coridoarele şi sălile sobre pline de borcane cu aşa-zisele "piese" (o adevarată expoziţie de organe care expun probabil toate bolile din lume, fiind cea mai mare colecţie din Europa) din catedra de morfopat clujeană reprezenta trecerea spre următorul pas in studiul medical.
Cine a fost Petre Florescu? Profesor universitar emerit, de departe cel mai dur cadru didactic al universităţii, om modest, sever, integru, pedagog desăvârşit, care nu facea compromisuri, era recunoscut ca un adevărat "filtru" de cunostinţe pentru studenţi. De aici câştigând bineînteles şi repulsia multor studenţi şi cadre.
Au apărut zvonuri cum că ar fi fost cel mai bun morfopatolog din Europa, şi în top trei mondial...nu e de mirare dupa 40 de ani de experienţă şi pasiune in domeniu. Prof. Dr. Petre Florescu era cel care a dus mai departe renumele şcolii clujene de medicină, clădit de nume precum Iuliu Hatieganu, Ioan Goia sau Victor Papilian.
Din păcate, din experienţele mele zilnice observ că şcoala clujeană de medicină este intr-o continuă degradare, ştiinţa medicală fiind acoperită de către cadre didactice tot mai slab pregătite şi de interese economice.
În data de 01.05.2010 la ora 14.20, pe o bancă din parcul de lângă statuia lui Mihai Viteazul, s-a stins şi ultima flacără intelectuală medicală clujeană...
Dumnezeu să-l odihnească.

Video Prof.Univ. Petre Florescu

Non, je ne regrette rien...?

2010-06-22T04:44:00.000-07:00

Săptămânile trecute am fost marcat de o emisiune "chitită" în fugă prin chioşcul de la colţul străzii. Nu am ţinut minte nici postul, nici titlul, dar subiectul părea o descriere a vreunui superstar european din anii '30...
Era vorba despre viaţa Mariei Tănase, un nume aproape uitat de generaţia mea, chiar dacă datorită succesului şi vieţii impresionante e comparată cu Edith Piaf sau Marilyn Monroe. Nu sunt de acord cu comparaţiile de acest gen, dar sunt de ajuns sa atragă atenţia şi să sublinieze că o româncă a zguduit lumea prin vocea ei inegalabilă.
Cu o viaţă trăită din plin, concerte cu zeci de mi de oameni în Europa şi State şi un repertoriu lăsat moştenire de peste 400 de cântece, Maria Tănase este într-adevăr o stea a muzicii internaţionale. Şi da...ea e in poză, superbă nu?
După "săpături" în lumea virtuală am găsit şi emisiunea:

"Romania, te iubesc! Fascinanta poveste a Mariei Tănase!"

Salut Blogărilă !

2010-06-21T17:22:00.001-07:00

Iată realizată incă o idee...un jurnal-blog în care să descriu în fiecare zi sentimentele produse de lucrurile care mă impresionează în lumea înconjurătoare. Sper să nu poluez lumea blog-urilor cu ideile mele inutile...

Oare se urează ceva în primele momente de postare? Există deja "obiceiuri" blogăreşti? Oricum Blogărilă...să ai cât mai multe postări si comentarii.
Înainte de a ura ceva in legatură cu noaptea si visele (oricum e dimineaţă deja), vreau să las aici o idee ce mă "zgârie" de ceva timp incoace. Am găsit iar o nouă melodie de la BUG Mafia care începe cu versurile scoase din melodia lui Valeriu Sterian, "Amintire cu Haiduci", din 1978. Lipsă de inspiraţie? Oricum încă de la titlu, cei de la Mafia au lovit peste capodopera lui Sterian, ca să nu mai detaliez calitatea melodiei si scopul ei de a instiga la violenţa. Dar nu asta contează, ci numărul de vizualizări pe Youtube (aproape dublu pentru BUG într-un timp scurt) si albumele vândute.

Bug Mafia
Valeriu Sterian

Plouă în Cluj. E o noapte placută.