Încă un hit de vară loveşte radiourile si cluburile de pe continent, defapt pe continent demult, în ţară acum.
Prima dată când am auzit-o părea o nouă creaţie de mare dj industrial, asta până când am văzut videoclipul. Apărea acolo un tânăr de culoare, de-o vârstă cu mine, Stromae, pe numele său real Paul van Haver. Încă de la 15 ani compunea, mixa şi cânta în diferite genuri de la rap la electro, fiind inclus în trupa "Suspicion".
Ceea ce m-a impresionat, faţă de alte "cântări" de gen, este felul în care prezintă hit-ului încă de la primele sunete, în cadrul unei "lecţii" cu Stromae, în faţa unui mic public ca de cafenea.
Acasă...
Ieri mi-am dovedit încă o dată că sunt imprevizibil, până şi pentru mine. Spontaneitatea asta am dezvoltat-o de câţiva ani încoace... nu stiu exact de ce, dar a apărut. De exemplu, sunt cu nişte priet
eni la masă, ma ridic, salut şi plec fără motiv sau obiectiv; stăteam în vechea chirie, brusc îmi fac bagajele, într-o oră am găsit o nouă chirie, în 2 ore eram deja mutat. Bineînţeles toată lumea se şochează în jurul meu. Probabil subconştientul meu se plictiseşte sau se alertează şi i-a decizii fără să mă consulte, dar asta deja aparţine de sfera patologiei psihologice.
Ieri "şedeam blând" ca ardeleanu' la un film, în mica mea garsonieră din Cluj, după o zi de examene ciudate ca de obicei, uşor marcat după sesiunea asta de vară. Mi-a trecut brusc prin imaginaţie un băţ d
e pescuit.
Mă uit la ceas, şapte făr' un sfert. Sar în picioare, arunc câteva haine şi laptopul în rucsac, direcţia? straţia de troleu, autogară, Hunedoara.
De ce m-am hotărât, pregătit şi deplasat în 40 de minute spre casă la simpla imagine a unui băţ? Nu stiu nici asta...dar ziua de astăzi am petrecut-o la pescuit. Ăsta e un nou hobby, pe care l-am descoperit destul de recent. Mă relaxează, stau în natură, nu mă deranjează nimeni în timpul "muncii" şi mai prind şi câte un peşte, cât de mic o fi el.
Oricum, înafară de pescuit, mă atrage şi locul în sine. E un lac, Cinciş, destul de mare, la vreo 10 de km de oraş. Am crescut pe malul lui şi în decursul copilărie am auzit tot felul de legende despre "lacul blestemat". Am găsit şi un articol destul de interesant despre el:
"In urma cu 45 de ani, autoritatile hunedorene stramutau satul Cincis pentru a amenaja un lac de acumulare. Peste 150 de familii au fost obligate sa-si paraseasca atunci casele. Iar cand apele au inceput sa acopere satul, doua biserici au cazut 'prada' noului lac. Cu cimitire cu tot. In scurt timp, satenii au inceput sa observe fenomene ciudate in zona." Continuare...
eni la masă, ma ridic, salut şi plec fără motiv sau obiectiv; stăteam în vechea chirie, brusc îmi fac bagajele, într-o oră am găsit o nouă chirie, în 2 ore eram deja mutat. Bineînţeles toată lumea se şochează în jurul meu. Probabil subconştientul meu se plictiseşte sau se alertează şi i-a decizii fără să mă consulte, dar asta deja aparţine de sfera patologiei psihologice.Ieri "şedeam blând" ca ardeleanu' la un film, în mica mea garsonieră din Cluj, după o zi de examene ciudate ca de obicei, uşor marcat după sesiunea asta de vară. Mi-a trecut brusc prin imaginaţie un băţ d
e pescuit.Mă uit la ceas, şapte făr' un sfert. Sar în picioare, arunc câteva haine şi laptopul în rucsac, direcţia? straţia de troleu, autogară, Hunedoara.
De ce m-am hotărât, pregătit şi deplasat în 40 de minute spre casă la simpla imagine a unui băţ? Nu stiu nici asta...dar ziua de astăzi am petrecut-o la pescuit. Ăsta e un nou hobby, pe care l-am descoperit destul de recent. Mă relaxează, stau în natură, nu mă deranjează nimeni în timpul "muncii" şi mai prind şi câte un peşte, cât de mic o fi el.
Oricum, înafară de pescuit, mă atrage şi locul în sine. E un lac, Cinciş, destul de mare, la vreo 10 de km de oraş. Am crescut pe malul lui şi în decursul copilărie am auzit tot felul de legende despre "lacul blestemat". Am găsit şi un articol destul de interesant despre el:
"In urma cu 45 de ani, autoritatile hunedorene stramutau satul Cincis pentru a amenaja un lac de acumulare. Peste 150 de familii au fost obligate sa-si paraseasca atunci casele. Iar cand apele au inceput sa acopere satul, doua biserici au cazut 'prada' noului lac. Cu cimitire cu tot. In scurt timp, satenii au inceput sa observe fenomene ciudate in zona." Continuare...Mă dor ochii...
Nu am mai deschis televizorul de luni de zile...Ochii mei încetează să mai funcţioneze când jumătate din posturile de pe telecomandă sunt OTV-sciene şi pe orice număr apăs apare câte un miniDiaconescu. DAAA!!!! EU! RECUNOSC! eu am luat-o pe ELODIA! toate dispărutele şi coloratele sunt la mine! Acum dispari din televizor!
Noroc cu cartoon network...
Noroc cu cartoon network...
Câinii ardeleni
Cum latră câinii ardeleni?
Nooo dacă-i musai..... Hammm...
:)) Am găsit remarca ardelenească pe inpanamea.ro
Şi câinele ideal ardelean e Bassett Hound-ul. Clarrrrrrrrr.
Click: Bad to the boneeee!
Încă o idee...
Nu înţeleg de ce, dar atunci când am cel mai mult de învăţat îmi trec prin bibilică tot felul de idei care mai de care mai radicale sau extravagante. Şi in ultima vreme am excelat la subiectul idei, deci învăţat...mai puţin. Sau oare mintea mea ciudată îmi dă semne că nu fac bine ceea ce fac, că pot mai mult decât să "tocesc" o carte medicală săptămâni întregi? Nu ştiu exact cum stă treaba cu învăţatul ăsta nici după 17 ani de şcoli, oricum funcţionez doar în acest singur mod, cartea în faţă, pixul în mână, Cola şi spor la treabă. Ţin minte detaliile până la examen, atât.
Aşa suntem obişnuiţi de mici în acest sistem de învăţământ care încă se mai simte destul de comunist. Acumulăm informaţii inutile "pe bandă" ca nişte roboţei cuminţi după care le uităm la fel de repede. Asta e orice, numai învăţat nu.
Un extraordinar profesor de fizică din liceu spunea că omul învaţă în fiecare zi informaţii infinite şi că fizica, de exemplu, este o materie cunoscută în detaliu de fiecare om indiferent de pregătire, doar ca trebuie să înţelegem cum să o explicăm şi aplicăm.
Mi-a luat ceva timp să înţeleg de ce studiile la o şcoală din străinătate pot costa sute de mii de dolari. Probabil pentru că acolo se pune accent pe om si pe practică, adică "pe fapte, nu pe vorbe", pe adevărata valoare intelectuală, pe ce ai studiat şi aplicat, nu doar pe ce ai citit azi noapte. Noi, studenţii românii, suntem foarte buni la "poveşti", pentru asta ne pregăteşte şcoala. Zeci de cursuri săptămânale, câte un stagiu practic la care te uiţi pe pereţi. Asta e reţeta magică care se urmează încă din primele zile de şcoală, după care ţi se aplică în frunte o mândră diplomă şi eşti trimis in viaţa reală, cu situaţii reale unde nici o greşeală nu se iartă.
De exemplu, un pacient care se prezintă la stomatolog nu va fi niciodată interesat de profundele cursuri de sport, management, oftamologie, medicină internă, endocrinologie, TBC, bioetica, etc. studiate de către medicul său, el vrea doar să-i dispară durerea şi un dinte sănătos. De ce nu putem să ne limităm la ceea ce e util şi important? Nu ştiu exact, poate pentru că aşa e românul, are imprimată ideea rămasă dinainte de '89 că fiecare trebuie să câştige o pâine, inclusiv "căpuşele" universitare.
Pentru a av
ea succes în orice, avem nevoie de cât mai multă practică susţinută de teorii clare si precise. Cum credeţi că au fost create cărţile pe care le tocim in fiecare sesiune? După zeci de ani de studiu practic asupra unui singur subiect, se crează maestrul domeniului respectiv, care consideră la un moment dat că este timpul să teoretizeze cunoştinţele sale. După, trânteşte informaţia în braţele studentului, care e nevoit să memoreze şi să recite (la propriu) munca şi informaţiile acumulate în ani de zile de către mentorul său.
Cred că am lăsat aici destule idei întortocheate...e timpul să mă întorc la cartea mea. Activităţile şi situaţiile prin care trec zilnic de câţiva ani încoace m-au făcut să uit de scopul principal pentru care sunt aici in Cluj, la facultatea asta, a, da, stomatologia, interesant...
Noapte bună
Aşa suntem obişnuiţi de mici în acest sistem de învăţământ care încă se mai simte destul de comunist. Acumulăm informaţii inutile "pe bandă" ca nişte roboţei cuminţi după care le uităm la fel de repede. Asta e orice, numai învăţat nu.
Un extraordinar profesor de fizică din liceu spunea că omul învaţă în fiecare zi informaţii infinite şi că fizica, de exemplu, este o materie cunoscută în detaliu de fiecare om indiferent de pregătire, doar ca trebuie să înţelegem cum să o explicăm şi aplicăm.
Mi-a luat ceva timp să înţeleg de ce studiile la o şcoală din străinătate pot costa sute de mii de dolari. Probabil pentru că acolo se pune accent pe om si pe practică, adică "pe fapte, nu pe vorbe", pe adevărata valoare intelectuală, pe ce ai studiat şi aplicat, nu doar pe ce ai citit azi noapte. Noi, studenţii românii, suntem foarte buni la "poveşti", pentru asta ne pregăteşte şcoala. Zeci de cursuri săptămânale, câte un stagiu practic la care te uiţi pe pereţi. Asta e reţeta magică care se urmează încă din primele zile de şcoală, după care ţi se aplică în frunte o mândră diplomă şi eşti trimis in viaţa reală, cu situaţii reale unde nici o greşeală nu se iartă.
De exemplu, un pacient care se prezintă la stomatolog nu va fi niciodată interesat de profundele cursuri de sport, management, oftamologie, medicină internă, endocrinologie, TBC, bioetica, etc. studiate de către medicul său, el vrea doar să-i dispară durerea şi un dinte sănătos. De ce nu putem să ne limităm la ceea ce e util şi important? Nu ştiu exact, poate pentru că aşa e românul, are imprimată ideea rămasă dinainte de '89 că fiecare trebuie să câştige o pâine, inclusiv "căpuşele" universitare.
Pentru a av
ea succes în orice, avem nevoie de cât mai multă practică susţinută de teorii clare si precise. Cum credeţi că au fost create cărţile pe care le tocim in fiecare sesiune? După zeci de ani de studiu practic asupra unui singur subiect, se crează maestrul domeniului respectiv, care consideră la un moment dat că este timpul să teoretizeze cunoştinţele sale. După, trânteşte informaţia în braţele studentului, care e nevoit să memoreze şi să recite (la propriu) munca şi informaţiile acumulate în ani de zile de către mentorul său.Cred că am lăsat aici destule idei întortocheate...e timpul să mă întorc la cartea mea. Activităţile şi situaţiile prin care trec zilnic de câţiva ani încoace m-au făcut să uit de scopul principal pentru care sunt aici in Cluj, la facultatea asta, a, da, stomatologia, interesant...
Noapte bună
Raliu în weekend la Cluj
În acest sfârşit de săptămână Clujul susţine o nouă etapă din campionatul ăsta naţional de raliuri. Ce-i şi cu raliurile astea? Mulţi dintre români habar nu au că există măcar un campionat de acest gen în ţară. Cine-i de vină? Media? Organizatorii? Lipsa de bani? Proasta pregătire? Lipsa de spectacol? Sau toate combinate şi acoperite de proasta evoluţie a piloţilor din campionat?... Nu am un răspuns clar, dar ca şi majoritatea evenimentelor organizate în ţară, it sucks.De o săptămână sunt prin Cluj, nici un afiş nu mi-a sărit în ochi, nici un fluturaş, nimic care să dea de înţeles că se întâmplă ceva în weekend. Am avut destule colaborări în domeniu şi ştiu despre ce e vorba, indiferenţa face victime, ca peste tot în ţară.
Nu mai contează...fie ca cel mai bun să câştige!
Aici am dat peste cel mai cunoscut filmuleţ rallyistic, protagonist Ari Vatanen:
Mai multe informaţii pe rallymax.ro
Noica şi "şcoala" lui
De câteva zile trag cu ochiul prin micul Jurnal Filozofic a lui Noica, plin de "adevăruri absolute" pe gustul meu. Nu ştiu exact de ce am cumpărat cărticica asta, probabil la insistenţele unei foste colege de la Filozofie: "Bă vezi ce tare-i ăsta!", da, este chiar "tare", vorbeşte pe "limba mea", simplu, exact, nu dezvoltă filozofic ideile la infinit.Avea ce avea omul ăsta şi cu sistemul de învăţământ, probabil si din motivul prea multor ani petrecuţi prin şcoli naţionale si internaţionale. Din cauza asta a dat naştere "şcolii" filozofice de la Păltiniş (mai multe detalii in Jurnalul de la Păltiniş a lui Liiceanu, în imagine cabana din Păltiniş).
Ideile lui cu privire la o Şcoală ideală sunt simple la prima vedere. Am lăsat şi în postul trecut câteva rânduri din Jurnal. Am mai găsit câteva idei în care mă încadrez şi eu, cel puţin ca limită de vârstă.
"Aştept la Şcoală pe tânărul timid. Există ceva nepreţuit în timiditate: păstrează. Mai ales la popoarele care se maturizează uşor, cum sunt popoarele acestea- latine dacă vreţi, timiditatea e un factor educativ fără pereche. Esenţialul e să prelungeşti tinereţea; cu orice mijloace, deci chiar prin timiditate. Căci toate "animalele superioare" au o tinereţe lungă. (Asta o ştiu sigur din biologie)
De aci lupta dintre învăţătorul adevărat şi părinte. Profesorii obişnuiţi conspiră cu părinţii în a maturiza pe tânăr; în a-i da cunoştinţele necesare -spun ei-, în a-l pregăti pentru viaţă, spun ceilalţi. Atunci intervine învăţătorul. Tânărul nu ştie să se apere singur, să-şi apere singur ce are mai bun: propria sa tinereţe; căci chiar în el sunt unele îndemnuri, ispite, instincte pur şi simplu, care îl trimit la maturitate. Şi totuşi în inima lui stăruie o nostalgie de calitate: el caută ucenicia, caută învăţatorul.
O, ce lucruri frumoase se petrec acum, între 20 şi 25 de ani! Părinţii îi dau brânci în viaţă; profesorii îi eliberează diplome; lumea înconjurătore îi deschide porţile; instincte de afirmare îi dau ghes. Şi el? El şovăie încă. Dar e clar, spun ei: uite aci un post, uite aci o partidă, uite dincoace o încadrare posibilă. Ce mai aştepţi? Nu, el aşteaptă. Ceva aşteaptă în el. Ceva întârzie în el. Ferice de cei care, în clipa aceea de cumpănă, întâlnesc un mare întârzietor!"
C. Noica, Jurnal Filozofic
"Şcoala. Şcoala asta. Nu ştiu dacă am s-o fac vreodată. Dar mi-ar plăcea ca la sfârşitul vieţii să pot spune: nici nu am făcut altceva."
Aici puteţi găsi mai multe citate scurte din operele lui C. Noica
Ideile lui cu privire la o Şcoală ideală sunt simple la prima vedere. Am lăsat şi în postul trecut câteva rânduri din Jurnal. Am mai găsit câteva idei în care mă încadrez şi eu, cel puţin ca limită de vârstă.
"Aştept la Şcoală pe tânărul timid. Există ceva nepreţuit în timiditate: păstrează. Mai ales la popoarele care se maturizează uşor, cum sunt popoarele acestea- latine dacă vreţi, timiditatea e un factor educativ fără pereche. Esenţialul e să prelungeşti tinereţea; cu orice mijloace, deci chiar prin timiditate. Căci toate "animalele superioare" au o tinereţe lungă. (Asta o ştiu sigur din biologie)
De aci lupta dintre învăţătorul adevărat şi părinte. Profesorii obişnuiţi conspiră cu părinţii în a maturiza pe tânăr; în a-i da cunoştinţele necesare -spun ei-, în a-l pregăti pentru viaţă, spun ceilalţi. Atunci intervine învăţătorul. Tânărul nu ştie să se apere singur, să-şi apere singur ce are mai bun: propria sa tinereţe; căci chiar în el sunt unele îndemnuri, ispite, instincte pur şi simplu, care îl trimit la maturitate. Şi totuşi în inima lui stăruie o nostalgie de calitate: el caută ucenicia, caută învăţatorul.
O, ce lucruri frumoase se petrec acum, între 20 şi 25 de ani! Părinţii îi dau brânci în viaţă; profesorii îi eliberează diplome; lumea înconjurătore îi deschide porţile; instincte de afirmare îi dau ghes. Şi el? El şovăie încă. Dar e clar, spun ei: uite aci un post, uite aci o partidă, uite dincoace o încadrare posibilă. Ce mai aştepţi? Nu, el aşteaptă. Ceva aşteaptă în el. Ceva întârzie în el. Ferice de cei care, în clipa aceea de cumpănă, întâlnesc un mare întârzietor!"
C. Noica, Jurnal Filozofic
"Şcoala. Şcoala asta. Nu ştiu dacă am s-o fac vreodată. Dar mi-ar plăcea ca la sfârşitul vieţii să pot spune: nici nu am făcut altceva."
Aici puteţi găsi mai multe citate scurte din operele lui C. Noica
O şcoală perfectă, o viaţă ideală...tabu?
"Visez la o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind ,nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi le dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară si pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au si ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitorii dintre ei si ei înşişi. (Dar nici asta nu trebuie să le fie spus)""Gândul Şcolii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. De aceea nici nu trebuie lecţii. Chiar unui om care te întreabă, nu ai nevoie să-i dai "lecţii". O carte pe care o scoţi din bibliotecă, un "Preludiu" de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală sunt mult mai educative decât o lecţie. Oamenii aceia tineri văd ca vrei să încorporezi o idee şi încep să încorporeze şi ei una (Poate "gandul unic", de care vorbea Pârvan).
Cred că şcoala asta trebuie refăcută."
(Constantin Noica, "Jurnal Filozofic")
Azi ar trebui să învăţ
Azi ar trebui să învăţ. La morfopatologie (să dezvăluim că Blogărilă e student şi la medicină).
Da, e una dintre acele materii care te lovesc, te lasă să îţi revii, îţi dă speranţe, după care te doboară iar.
Când am deschis Precis-ul (cartea-curs a materiei), mi-am amintit fără sa vreau de autor:
"Ce face morfopatu' ăsta mă ?" a fost una dintre interogaţiile de început ale profesorului Florescu, punând un accent greu si grav, cu o voce de comandant militar care scoate studentul din orice stare de somnolenţă matinală.
Până la întâlnirea din anul III cu profesorul Petre Florescu orice studenti din generaţia mea au recunoscut că medicina de Cluj era floare la ureche...
Prima zi pe coridoarele şi sălile sobre pline de borcane cu aşa-zisele "piese" (o adevarată expoziţie de organe care expun probabil toate bolile din lume, fiind cea mai mare colecţie din Europa) din catedra de morfopat clujeană reprezenta trecerea spre următorul pas in studiul medical.
Cine a fost Petre Florescu? Profesor universitar emerit, de departe cel mai dur cadru didactic al universităţii, om modest, sever, integru, pedagog desăvârşit, care nu facea compromisuri, era recunoscut ca un adevărat "filtru" de cunostinţe pentru studenţi. De aici câştigând bineînteles şi repulsia multor studenţi şi cadre.
Au apărut zvonuri cum că ar fi fost cel mai bun morfopatolog din Europa, şi în top trei mondial...nu e de mirare dupa 40 de ani de experienţă şi pasiune in domeniu. Prof. Dr. Petre Florescu era cel care a dus mai departe renumele şcolii clujene de medicină, clădit de nume precum Iuliu Hatieganu, Ioan Goia sau Victor Papilian.
Din păcate, din experienţele mele zilnice observ că şcoala clujeană de medicină este intr-o continuă degradare, ştiinţa medicală fiind acoperită de către cadre didactice tot mai slab pregătite şi de interese economice.
În data de 01.05.2010 la ora 14.20, pe o bancă din parcul de lângă statuia lui Mihai Viteazul, s-a stins şi ultima flacără intelectuală medicală clujeană...
Dumnezeu să-l odihnească.
Video Prof.Univ. Petre Florescu
Da, e una dintre acele materii care te lovesc, te lasă să îţi revii, îţi dă speranţe, după care te doboară iar.
Când am deschis Precis-ul (cartea-curs a materiei), mi-am amintit fără sa vreau de autor:
"Ce face morfopatu' ăsta mă ?" a fost una dintre interogaţiile de început ale profesorului Florescu, punând un accent greu si grav, cu o voce de comandant militar care scoate studentul din orice stare de somnolenţă matinală.
Până la întâlnirea din anul III cu profesorul Petre Florescu orice studenti din generaţia mea au recunoscut că medicina de Cluj era floare la ureche...
Prima zi pe coridoarele şi sălile sobre pline de borcane cu aşa-zisele "piese" (o adevarată expoziţie de organe care expun probabil toate bolile din lume, fiind cea mai mare colecţie din Europa) din catedra de morfopat clujeană reprezenta trecerea spre următorul pas in studiul medical.
Cine a fost Petre Florescu? Profesor universitar emerit, de departe cel mai dur cadru didactic al universităţii, om modest, sever, integru, pedagog desăvârşit, care nu facea compromisuri, era recunoscut ca un adevărat "filtru" de cunostinţe pentru studenţi. De aici câştigând bineînteles şi repulsia multor studenţi şi cadre.
Au apărut zvonuri cum că ar fi fost cel mai bun morfopatolog din Europa, şi în top trei mondial...nu e de mirare dupa 40 de ani de experienţă şi pasiune in domeniu. Prof. Dr. Petre Florescu era cel care a dus mai departe renumele şcolii clujene de medicină, clădit de nume precum Iuliu Hatieganu, Ioan Goia sau Victor Papilian.
Din păcate, din experienţele mele zilnice observ că şcoala clujeană de medicină este intr-o continuă degradare, ştiinţa medicală fiind acoperită de către cadre didactice tot mai slab pregătite şi de interese economice.
În data de 01.05.2010 la ora 14.20, pe o bancă din parcul de lângă statuia lui Mihai Viteazul, s-a stins şi ultima flacără intelectuală medicală clujeană...
Dumnezeu să-l odihnească.
Video Prof.Univ. Petre Florescu
Non, je ne regrette rien...?
Săptămânile trecute am fost marcat de o emisiune "chitită" în fugă prin chioşcul de la colţul străzii. Nu am ţinut minte nici postul, nici titlul, dar subiectul părea o descriere a vreunui superstar european din anii '30...Era vorba despre viaţa Mariei Tănase, un nume aproape uitat de generaţia mea, chiar dacă datorită succesului şi vieţii impresionante e comparată cu Edith Piaf sau Marilyn Monroe. Nu sunt de acord cu comparaţiile de acest gen, dar sunt de ajuns sa atragă atenţia şi să sublinieze că o româncă a zguduit lumea prin vocea ei inegalabilă.
Cu o viaţă trăită din plin, concerte cu zeci de mi de oameni în Europa şi State şi un repertoriu lăsat moştenire de peste 400 de cântece, Maria Tănase este într-adevăr o stea a muzicii internaţionale. Şi da...ea e in poză, superbă nu?
După "săpături" în lumea virtuală am găsit şi emisiunea:
"Romania, te iubesc! Fascinanta poveste a Mariei Tănase!"
Salut Blogărilă !
Iată realizată incă o idee...un jurnal-blog în care să descriu în fiecare zi sentimentele produse de lucrurile care mă impresionează în lumea înconjurătoare. Sper să nu poluez lumea blog-urilor cu ideile mele inutile...Oare se urează ceva în primele momente de postare? Există deja "obiceiuri" blogăreşti? Oricum Blogărilă...să ai cât mai multe postări si comentarii.
Înainte de a ura ceva in legatură cu noaptea si visele (oricum e dimineaţă deja), vreau să las aici o idee ce mă "zgârie" de ceva timp incoace. Am găsit iar o nouă melodie de la BUG Mafia care începe cu versurile scoase din melodia lui Valeriu Sterian, "Amintire cu Haiduci", din 1978. Lipsă de inspiraţie? Oricum încă de la titlu, cei de la Mafia au lovit peste capodopera lui Sterian, ca să
nu mai detaliez calitatea melodiei si scopul ei de a instiga la violenţa. Dar nu asta contează, ci numărul de vizualizări pe Youtube (aproape dublu pentru BUG într-un timp scurt) si albumele vândute.
Bug Mafia
Valeriu Sterian
Plouă în Cluj. E o noapte placută.
Înainte de a ura ceva in legatură cu noaptea si visele (oricum e dimineaţă deja), vreau să las aici o idee ce mă "zgârie" de ceva timp incoace. Am găsit iar o nouă melodie de la BUG Mafia care începe cu versurile scoase din melodia lui Valeriu Sterian, "Amintire cu Haiduci", din 1978. Lipsă de inspiraţie? Oricum încă de la titlu, cei de la Mafia au lovit peste capodopera lui Sterian, ca să
nu mai detaliez calitatea melodiei si scopul ei de a instiga la violenţa. Dar nu asta contează, ci numărul de vizualizări pe Youtube (aproape dublu pentru BUG într-un timp scurt) si albumele vândute.Bug Mafia
Valeriu Sterian
Plouă în Cluj. E o noapte placută.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)